Uniunea Europeană a publicat decizia privind admiterea României şi Bulgariei în Schengen! Potrivit documentului, începând cu 31 martie 2024, controalele asupra persoanelor la frontierele aeriene și maritime interne cu și dintre Bulgaria și România se elimină și dispozițiile acquis-ului Schengen se aplică Bulgariei și României între ele și în raporturile acestora cu celelalte țări membre ale spațiului de liberă circulație, potrivit digi24.ro.
Negocierile privind aderarea deplină a celor două ţări la zona de liberă circulaţie vor continua, Austria rămânând singura ţară care se opune prin veto.
Documentul are trei articole și prevede, printre altele: ”Consiliul depune eforturi pentru a lua o decizie de eliminare a controalelor asupra persoanelor la frontierele terestre interne. Decizia respectivă se adoptă de către Consiliu hotărând în unanimitate, în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) din Actul de aderare a Republicii Bulgaria și a României din 2005”.
Nu este prevăzută însă nicio dată până la care ar trebui luată decizia privind eliminarea controalelor și la frontierele terestre.
Decizia publicată joi prevede că, din motive tehnice şi operaţionale, este oportun să se elimine mai întâi controalele la frontierele aeriene şi maritime interne cât mai curând posibil în 2024, relatează Rador Radio România.